“Doamne, mi-e sufletul prea plin de un Poem aşa de drag! Aş vrea să Îl rostesc şoptit sau să Îl strig, dar parcă nu-ncape în cuvinte …”

Mari Miriam

”Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele Tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă şi unde fericirea e singurul Cuvânt, iar mâinile întinse pot Cerul tot să-L strângă.”

Traian Dorz

 M-apropii cu sfială

(august-2007… Eram prăbuşită în praful drumului ce ducea la cruce lovită crunt de neiubire…  În Lumina Lui Hristos v-am zărit pe voi , fraţii mei, şi v-am iubit şi m-am lăsat iubită ca doar aşa ranele Lui şi ranele noastre primeau alinare… 
Din acest frumos Poem al părtăşiei noastre, am desprins aceste versuri…)
 

M-apropii cu sfială de Crucea Ta, Iisuse drag,
şi mă târăsc prin praful gros al neputinţei.
Mă simt aşa de singur, aşa de trist, ca un pribeag
ce parcă-şi pierde-ncet comorile credinţei.

Îmi reazăm fruntea de-o piatră din cărare,
iar braţul frânt mi-atârnă lâng-un mărăcine,
genunchiul se zdrobeşte, şi sângeră şi doare…
doar palma-mi prăfuită se-ntinde înspre Tine.

Şi gândul meu şi dorul şi tremurul fiinţei
ar vrea să Te cuprindă de-acolo, din cărare,
dar Tu, Iisuse, îmi vrei aurul credinţei
să se ridice-n slavă din colbul cel mai mare.

Cu-o ultimă putere mi-ndrept privirea-n sus
spre crucea Biruinţei, a Jertfei şi-a Iubirii.
Mă uit la mărăcinii ce fruntea Ţi-au străpuns …
şi izbucnesc în lacrimi izvoarele durerii …

…Deodată uit durerea din sufletu-mi uscat
şi parcă-nmugureşte nădejdea şi iubirea.
Şi nu ştiu, ori Tu Te-ai coborât, ori eu m-am ridicat,
dar ştiu că astăzi începe nemurirea.

Mi-ai dat putere nouă să mă ridic din drum,
mi-ai dat avânt s-ajung sub crucea Ta grăbit.
Mă uit în jur cu drag şi tot ce văd acum
e parcă o frântură din Raiul pregătit.

Cărarea de noroaie e-acum aur curat,
şi-n loc de mărăcine răsare trandafirul.
Ca în Saron mireasma se dăruie înalt,
şi-n aurul Luminii petala-şi dă rubinul.

Şi peste toate-acestea Tu străluceşti frumos,
privirea-Ţi mă pătrunde cu irizări de stea,
grimasele durerii au devenit surâs,
speranţa-mi înfloreşte rodind nădejde-n ea.

Şi-ncep s-alerg spre Tine cu braţele întinse
uitând toată durerea zdrobirii îndurate
ce-atâta vreme grea în inimă îmi plânse
de dorul din Iubire de soră şi de frate.

Acum mă-ntâmpini iar cu inima duioasă,
Îţi simt iubirea Ta ieşindu-mi înainte
atât de caldă, de dulce şi-atâta de frumoasă
prin cei ce azi mi-s frate, ori soră, ori părinte.

Şi pân’ s-ajung la Tine mă-mbrăţişează ei
şi-mi dăruiesc iubirea cu focul cel mai mare.
Mă uit în jur… O, Doamne, ce mulţi-s fraţii mei!!!
şi-s toţi îngenunchiaţi la sfintele-Ţi picioare.

Dorind ca îmbrăţişarea să fie mai întreagă
îngenunchiez şi eu cu inima-mi topită …
Oh, Iisuse dulce, ce-nlănţuire dragă
îmi farmecă fiinţa atât de copleşită!!!

Iubirea Ta ne strânge pe toţi la Pieptu-Ţi Sfânt
şi ne alină drag pe toţi la fel deodată.
Oh, Iisuse scump, ce mic e-acest Pământ!!!
Nu poate-ncape-ntrânsul Fericirea toată.

O, Doamne, dă-ne Cerul! Întreg ni-l dăruieşte
să-ncapă-n el toţi fraţii şi toată bucuria.
Te-ndură şi de mine, mă iartă, mă sfinţeşte,
să-Ţi pot cânta Iubirea întreagă Veşnicia!
Amin!

Miriam 


 

Minune e Tot

(iunie-2007… nu am mai putut rezista bucuriei ce îmi clocotea în suflet descoperind minunea prezenţei Domnului în inimile fraţilor mei, a minunatei părtăşii care ne leagă, a Iubiriii divine, a dorului,  a frumuseţii ce vine din El… şi … am scris din nou…)
 

 

 

 

Minune e tot ce-i de la Tine, drag Iisus,
e Taina Dragostei şi a dorului nespus,
e gândul ce îmbrăţişează orice frate,
e pasul ce-aleargă văzându-l de departe.

E şoapta suavă a inimii prea pline
de dragostea ce se revarsă doar din Tine.
E-atingerea de îngeri în sfintele iubiri,
e ruga ascultată şi-i cerul din priviri.

Minune este viersul din gândul Tău desprins,
e rima, şi măsura şi tot focu-aprins,
e jarul din cuvinte, e mierea din condei.
Minune-i tot ce-mi dărui să-mi bucuri anii mei.

Minune e cântarea ce-o cânţi cu-atâta foc,
e armonia-însăşi când fraţi-s la un loc.
E părtăşia dulce cu Tine şi cu-ai Tăi,
şi dorul de a rămâne pururea cu ei.

Minune este adesea legătura-n Duh,
şi taina rugăciunii unită în văzduh.
E roua de pe gene când dorul e prea greu,
Minune – Tu, IISUSE, Mântuitorul meu!

Minune-i mântuirea ce Tu ne-o dăruieşti,
şi-i dorul de sfinţire, de stări tot mai cereşti.
Minune e dorinţa de-a spune la oricine
că totu-i o Minune, Iisuse drag, cu Tine!
Amin!

Miriam


 

Ce dor ne-a fost!

(septembrie-2007… la nunta Alinei şi a lui Iosif am fost binecuvântaţi cu o părtăşie 
după care tânjeam de mult )
 

 

 

 

 

Ce dor ne-a fost de tine, părtăşie sfântă,
când fraţi-s numai zâmbet şi lacrimi şi cântare! …
Părea că nu mai vii… că aripa ţi-e frântă,
credeam că zaci în vale zdrobită în uitare.

Părea că hăuri negre ne-a-ndepărtat pe veci,
părea că-nstrăinarea şi-a-ntins al ei hotar,
simţeam cum ne cuprinde cu-a’ sale braţe reci,
şi-n suflet doar pustiul mai rătăcea hoinar.

Părea aşa… dar astăzi am poposit pe munte.
Nu ştim prin ce minune suntem aicea, sus …
petalele iubirii au pus spre inimi punte
şi-i totul sărbătoare cu Mirele Iisus.

O, scumpă părtăşie, ce sfinte simţăminte
ne fac îmbrăţişarea mai caldă şi mai strânsă?
Ce doruri, ce iubiri tânjeau demult să cânte,
s-aducă iar surâsul pe faţa noastră plânsă?

Ne-a fost aşa un dor de-o rugă-abia şoptită
privind la fraţii-îngeri ‘nălţând Cuvânt curat!
Ce caldă ne e ruga şi lacrima ivită
ce se prelinge-n taină din ochiu-nrourat!

Fii binecuvântată, tu, stare-nălţătoare,
ce ne-ai umplut fiinţa de ceruri şi-armonii!
Rămâi pe totdeauna a noastră Sărbătoare
trăind înalt minunea cereştii simfonii!
Amin!

Miriam


 

O, leagăn sfânt!

( octombrie-2007…Gânduri cu contur de vers după o părtăşie minunată cu un frate care mi-a adus aminte de-ntâiul leagăn, de primele cântări, de duioşia frăţească de atunci…)

 

 

 

O, leagăn sfânt şi tainic al dragostei dintâi,
mi-ai legănat umblarea în dulcea ta cântare.
Cereasca ta iubire mi-ai pus-o căpătâi,
’nălţând fiinţa nouă în slăvi fără hotare.

M-ai încălzit adesea în vremurile reci,
ferindu-mă de ploaie, de-ngheţ, de aspru vânt,
mi-ai alipit fiinţa de Domnul pentru veci.
De-atunci n-am loc mai dulce pe acest pământ!

O, leagăn drag, mi-ai pus în suflet veşnicia,
m-ai învăţat ce-i dorul de dragoste, de pace,
m-ai învăţat duios ce dulce-i armonia
când doar iubirea cântă şi toată ura tace.

Nu pot să mă despart de-ntâia-mbrăţişare,
pecetea ei de dor mi-a renăscut fiinţa,
în braţele iubirii am regăsit iertare
înveşmântând tăcerea cu recunoştinţa.

Cum aş putea să uit-întâia-nfiorare,
întâia rugăciune, şi-ntâiul legământ?
Cum aş putea când dorul e aşa de mare…
iar drumul pân’ la leagăn e aşa de sfânt?

Cărarea dinspre vale spre-ntâiul curcubeu
l-am străbătut pe aripi de dulce amintire.
În genunchi de-aş merge nu-ar fi aşa de greu
că totul e un zbor spre-ntâia ta iubire.

Leagăn drag, mă-ntorc smerit la sânul tău iubit
şi te cuprind sfios, cu dor, ca nimeni, poate…
ce inimi calde, ce braţe sfinte m-au primit!
Iisuse drag, Te recunosc, a’ Tale-s toate!

Te-am regăsit aici în fraţii mei cei dragi,
Ţi-am revăzut lumina din ochii lor sfinţiţi,
Te simt cum cu iubire prin ei Tu mă atragi
spre tainele minunii în lacrimi înfrăţiţi.

Fii binecuvântată dorită regăsire!
Te-am aşteptat în taină prin anii ce s-au dus…
Nimic nu mă desparte de-ntâia mea iubire
că-n ea mi-a dat inelul chiar Mirele Iisus.
Amin!

Miriam


 

Din tainele Iubirii …

(octombrie-2007…Ce poţi face atunci când cunoşti suflete înnobilate de acelaşi dor?! Nu faci decât să laşi lacrima iubirii să curgă încet , apoi murmuri la nesfârşit adânca şi calda rugăciune de binecuvântare)

 

 

 

 

 

Din tainele Iubirii Tale,
Iisuse drag, din nou primesc
ninsoare albă de petale
ce-mi umple a tristeţii vale
cu noi îndemnuri să iubesc…

Din unda timpului desprind
o nouă zi de bucurie,
o zi în care se cuprind
şi se alină, se aprind
un dor cu-alt dor de veşnicie.

Din razele din răsărit
desprind pe cea mai luminoasă,
să mă aprindă c-am primit
Iubirea Celui Răstignit,
şi să mi-o facă mai frumoasă.

Din dulci culori de curcubeu
aleg culorile Jertfirii …
şi-atunci nimic nu-mi pare greu,
şi-alerg şi cânt şi-alin mereu
şi-aşa mă dăruiesc Iubirii.

Din multele-nălţimi ce sui
aleg pe cea ceTe atinge …
şi-n tresărirea ei să-mi spui
că altă alinare nu-i ! …
şi fericirea-ncepe-a plânge …

Din armoniile cântării
ce mi-a-nlăcrimat privirea,
rămân cu-acordul adorării …
şi plâng de doru-mbrăţişării
a Celui ce-mi vrea fericirea.

Din multele îmbrăţişări,
ce le împart cu dărnicie,
fă să răsară numai flori
să umple-a inimii comori
de-alin şi dor de veşnicie.

Din arse dorurile noastre,
Iisuse-alege unul care,
tânjind spre zările albastre
şi pribegind prin vremi sihastre,
să Te-ntâlnească-n Sărbătoare.
Amin!

Miriam


 

Iisuse spune-mi dacă vrei …

(ianuarie –februarie 2008 – versuri cu rezonanţe de cioburi sparte Sad…)
 

 

 

 

 

 

Iisuse, spune-mi , dacă vrei,
unde-s fraţii mei, dragii mei?
Mi-aşa de dor de nu mai pot!…
Să fiu cu ei aş face tot!
Să fiu cu ei, pe veci cu ei …

De ce mi-s depărtaţi acum?
De ce-i dorul aşa nebun?!
Aş vrea să cânt…să nu mai plâng…
să hoinăresc ca vântu-n crâng,
să hoinăresc fără de drum…

Iisus, mi-ai spus ca să-i iubesc,
şi i-am iubit frumos, ceresc
cu tot ce Tu mi-ai dăruit,
cu tot ce inima-a primit
cu tot ce-a fost dumnezeiesc …

Dar parcă totul a-ngheţat …
iar fraţii mei s-au depărtat …
şi-mi plânge sufletul cu-amar
că n-am păstrat cerescul dar,
iubindu-i cum mi-ai arătat.

O, Doamne, nu pot fără ei!
Nu pot fără de fraţii mei …
cum nu mai pot fără de Tine,
cum Tu nu poţi fără de mine,
cum nu poţi nici fără de ei.

Dăruieşte-mi fraţii, Tată!
Umple-mi inima mea toată,
leagă-ne-n Iubire sfântă
cu Iubirea care cântă,
cu Iubirea de-altădată! …

Amin!

Miriam


 

Psalm de Dor

(19 februarie 2008 – Ieri mi s-a umplut sufletul de o mare bucurie… găsisem ceva ce părea că am pierdut… am vrut să scriu… dar prea multele versuri s-au încăpăţânat să apară aşa frumos, ordonat şi rimate cum mă obişnuisem … 

Au dat năvală până la urmă, înghesuindu-se într-un umil eseu… sau psalm …)

 

Doamne,
mi-e sufletul prea plin de un poem aşa de drag!
Aş vrea să îl rostesc şoptit sau să îl strig,
dar parcă nu-ncape în cuvinte …
E ca o pasăre diafană cu luciri de diamante
care se zbate mereu şi mereu atât de neputincioasă,
neştiind pe care fereastră a inimii să evadeze
pentru un zbor spre înalt
sau undeva spre o zare albastra care,
pânâ nu de mult părea aşa de străină …

Dacă ar ieşi pe una din ferestrele sufletului meu,
s-ar preface-n curcubeu…
Dacă ar ieşi pe alta,
s-ar face ramură de măr înflorit …
Dacă ar ieşi prin alta,
ar deveni susur blând de limpede izvor
ca lacrima de dor…
Ieşind prin alte ferestre,
s-ar face o adiere cu miresme
de trandafiri
şi lăcrimioare …
…Iar prin altele ieşind
s-ar preface-n cântec de harfă,
sau doină de fluier jelind …

…O, Doamne,
mi-e rănită inima de această zbatere-ndelungă!
Vino şi sparge colivia sufletului meu!
Atinge aripile păsării rănite şi fă o minune!

O, Doamne, Îţi mulţumesc!
Ştiam că vei veni degrabă!
Ştiam că prezenţa Ta îmi va aduce aproape,
atât de aproape toată zarea albastră,
tot Cerul!!!
Ştiam că îi vei aduce cu Tine
Pe toţi ai Tăi …
Pe toţi fraţii mei risipiţi pe-ntreaga vale a durerii …

Ştiam că zbaterea păsării rănite
Se va preface-n psalm,
Un psalm de dor,
de dorul de-Acasă,
un psalm aşa de plăcut
când îl putem murmura împreună,

Eu cu Tine, Doamne,
şi cu ei, cu fraţii mei …

Amin!

Miriam


Psalm de durere …

(15 martie – 2008… câteodată ne copleşesc durerile, dezamăgirile şi plângem în neştire… ne plângem de milă… şi-n această stare păcătoasă, Domnul îngăduie să auzim plânsul şi suspinul semenului nostru, al fratelui nostru…)
 

 

 

Tată , o Tată al Cerurilor prea înalte, 

vino în prăpastia în care fiinţa mea simte
că braţe reci ale întunericului vor să mă alinte…
Privesc înspre Cerul Tău
şi parcă, din adîncul acestui hău,
mai zăresc un strop de lumină!
O rază trimisă spre tină…
spre tina de pe ochiul meu.
O! Doamne, cât de adânc e hăul durerii!…
Mă simt aşa de singur
…Mult prea singur
Stau în genunchi şi tremur,
şi plâng după Lumina Ta,
plâng după Faţa Ta care acum mi se pare ascunsă…
arată-Te pe marginea prăpastei mele
şi intinde-Ţi florile spre mine ! …
Mă voi înălţa în vârful picioarelor mele,
îmi voi întinde ramurile uscate ale braţelor mele,
Voi îndrăzni să Îţi caut Faţa…
Voi îndrăzni să murmur o rugă,
una de iertare …
sau, poate, îmi va fi plânsul
mult prea mare …
va fi suspinul meu după iertare …

Dar, Tată, ce se aude?!
Un alt suspin? Sau poate e ecoul…..
Nu, nu e un ecou …
Nu e ecoul plânsului meu …
E plânsul semenului meu …
e-aicea lângă mine
Şi , Tată, strigă, strigă după Tine …
Răspunde-i , Tată!!!
Lasă durerea mea pe mai îndată….
….
M-apropii şi eu cu teamă de străinul
ce-n rugă-nlăcrimată îşi potolea suspinul …
Şi-am tresărit
când Te-am zărit
vorbindu-i
şi lacrima ştergându- …

O , Doamne, acest străin
ce striga după Tine,
e semenul meu…
e copilul Tău!!!
E chiar frate cu mine!!!
Şi-ncep să strig ca un nebun:
– Străinule, eşti frate-al meu!
Primeşte-a mea îngenuchiere
chiar în locu-ţi de durere!
Primeşte-a mea îmbrăţişare
şi hai să ne-nălţăm spre Soare!!!

Amin!

Miriam


Când noaptea grea

(26 martie 2008… când nu poţi ţine privirea în Sus, spre Domnul,… primeşte mustrarea şi ascultă sfatul unui frate şi prieten…. şi, în scurt timp, veţi privi amândoi spre Cer … şi Cerul spre voi, picurând peste creştet roua din zorii binecuvântării divine…)

 

 

 

 

Când noaptea grea a necredinţei, 

se lasă rece peste fire,
mijesc fiorii neputinţei
uitând de Nuntă şi de Mire.

Iar dacă-n Sus ridic privirea,
mă vor mustra preablând din stele
atâtea raze…, şi Iubirea,
în neagra noapte-a vieţii mele.

Va picura din raze rouă,
oprindu-se timid pe geană,
vestind că-n zori o zi mai nouă
va pune-alin pe orice rană.

Aştept, Iisuse, ca seninul
să înfloresca-n albăstrele
cu inima având preaplinul
de plânse versurile mele.

Presimt că-n roua dimineţii
va străluci doritul Soare,
şi toată negura tristeţii
va cerne stele-a Sărbătoare.

Iisuse, fă-mi mărgăritare
din roua lacrimilor reci,
şi fă să strălucească-n Soare
Nădejdea şi Iubirea-n veci.

Şi iartă-mi, Doamne, necredinţa
când uit că braţul Tău mă ţine …
şi-ţi mulţumesc de biruinţa
ce-o-mpart cu fraţii şi cu Tine!
Amin!

Miriam


O, câtă fericirie!!!

(…1 aprile 2008… nicăieri nu este o stare mai binecuvântată ca sub crucea lui Iisus, îngenunchiaţi şi cuprinşi de braţele Iubirii Cereşti într-o îmbrăţişare care ne apropie de inima Lui, şi unii de alţii…pe vecie…)

 

 

 

 

 

 

 

O, câtă fericire, Iisuse drag, îmi dai
în sfânta-ngenunchiere cu-ai Tăi sub cruce, jos …
abia-i zăresc prin lacrimi şi totu-mi pare rai
şi-nfiorarea-i sfântă şi Ceru-i luminos!

O mână-ntind spre Tine şi-aş vrea să Te cuprind …
o alta-ntind spre fraţii ce-n dor ne-am regăsit …
iar mâinele-Ţi Jertfirii spre noi cu dor se-ntind
pecetluind iubirea-Ţi cu care ne-ai iubit!

În sfânta-mbrăţişare mi-e inima de jar…
mi se topeşte psalmul ce-aş vrea să Ţi-l rostesc …
în valuri fericirea mă copleşeşte ia r…
şi-i totul o fereastră spre raiul Tău ceresc.

E-atâta fericire uniţi sub crucea Ta!
Nu-i loc de-nstrăinare, ci doar de înfrăţiri …
nicicând fiinţa-mi nouă nu va putea uita
că-n jertfa-Ţi de iubire aflăm sfinte iubiri.

Aş vrea, iubit Iisuse, aşa de mult aş vrea,
să stau îngenunchiată lângă-aste-ngenunchieri!
Să nu mă mai despartă nimic şi nimenea
de sfintele fiinţe şi sfinte mângâieri.

Nimic să mă despartă de Tine şi de-ai Tăi,
oricât ar fi de cruntă lovirea şi durerea!
Voi presăra cu lacrimi şi crini a noastre căi,
dorind ca-n Veşnicie să-Ţi preamărim Iubirea!

Dorind tot împreună să-Ţi facem psalmi de dor
transfiguraţi pe veci de marea-Ţi strălucire …
şi tot îngenunchiaţi să Îţi cântăm în cor,
primind îmbrăţişarea de Tată… şi de Mire!
Amin!

Miriam


Iubirea a învins

(20 aprilie 2008… încă tremur de recunoştinţa unei mari minuni… minunea iubirii şi-a iertării, minunea-mpărtăşirii alături de fraţii mei, minunea înnoirii…minunea îmbrăţisării de către scumpul nostru Iisus, pe fiecare în parte, apoi pe toţi deodată apropiindu-ne de inima Lui şi ţinându-ne aşa de strâns…)

 

Mă-ndrept cu bucurie spre Templul Tău, Iisus …
mi-e inima prea plină de-un dor nestăpânit!
Fiinţa mi-e uşoară… se-nalţă tot mai Sus,
se-ndreaptă-n zboru-i larg spre Locul Preasfinţit.

Cu gândul către locul în care Tu şi eu
vom sta-n tăcere sfântă ca după-un plâns durut,
îmi pare feerie tot ce-i în jurul meu
şi dulcea primăvară e-un Rai aşa plăcut !

Păşesc în Templul Sfânt cu tremur şi cu teamă
să nu strivesc minunea de-a fi cu Tine iar …
mă biruie Lumina, Iubirea Ta mă cheamă
aproape, mai aproape de Sfântul Tău altar.

Îngenunchiez smerit când Trupul Tău se frânge,
găsind atâta vină în sufletu-mi murder …
dar ştiu că înălbire găsi-va-n Sfântul Sânge,
şi-ntreaga mea făptură va fi scăldată-n Har.

Ridic încet privirea şi-aş vrea să Îţi şoptesc
un murmur de iubire, o rugă, o cântare …
un psalm de dor, Iisuse, să ştii că Te iubesc,
să ştii că pentru Tine am dorul cel mai mare!

Aştept împărtăşirea cu ochii-nlăcrimaţi
ştiind că dorul Tău e tot aşa de mare …
privesc în juru-mi…O, Doamne, iată scumpii fraţi,
îşi odihnesc privirea în nimb de lumânare.

Se-ndreaptă spre Potirul spre care merg şi eu,
o tainică Iubire fiinţa-mi înconjoară …
un dor de-mbrăţişare răsare-n pieptul meu …
Iubirea şi Iertarea pe toţi ne înfăşoară.

Se întâlnesc privirile de dor înlăcrimate,
se-ntind cu bucurie azi mâinile iertării …
şi umăr lângă umăr, şi frate lângă frate
păşim încet spre Tine cu dorul împăcării.

Ne-mpărtăşim cu Tine deplin înfioraţi …
e-atâta taină sfântă şi inimile-s Una …
O, Doamne Sfinte, ce dar mi-ai dat prin fraţi,
aşa aş vrea să fim uniţi pe totdeauna!

Îţi mulţumesc, Iisuse! Atât Îţi mulţumesc,
de-mpărtăşirea sfântă cu Tine şi cu-ai Tăi!
Ne-ai dăruit iertarea, iar braţul Tău ceresc
ne poartă spre-nviere pe-ale Iubirii căi.

Îţi mulţumesc că Cerul L-ai coborât la noi
punând în inimi dorul de-Acasa cea de sus …
E-atâta-nfiorare şi inimile-n roi
se-nalţă către Tine, spre-a Te-ntâlni, Iisus.
Amin!

Miriam

http://psalmdedor.blogspot.ro/

Categories: EDITORIALEPOEZIE